19 dec. 2017

Prima Sfântă Liturghie în biserica "Sfântul Mavrichie", noul locaș de cult al parohiei "Toți Sfinții" din Grenoble


Duminică, 17 decembire 2017, s-a oficiat prima Sfântă Liturghie în biserica Sfântul Mavrichie, noul locaș de cult pe care parohia ortodoxă română "Toți Sfinții" din Grenoble l-a achiziționat în această toamnă. 

După efectuarea în proporție foarte mare a lucrărilor de renovare, la care au participat mulți dintre credincioșii parohiei noastre, fiecare după darul și posibilitățile lui, sâmbătă, 16 decembrie, Părintele Ioan Căpuțan a făcut o Sfeștanie, urmată de slujba Vecerniei, în așteptarea Târnosirii bisericii, care va avea loc pe 19 mai, în prezența ierarhilor, preoților și credincioșilor din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.

După Sfânta Liturghie și agapa frățească a avut loc susținerea unui concert de colinde intitulat "Trei Crăciunuri", avându-se în vedere că anul 2017 a fost dedicat de către Patriarhia Româna, mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei din temnițele comuniste. Numele spectacolului a fost inspirat dintr-un capitol al scrierii mărturisitoare "Întoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide. Astfel s-a pornit cu colindul prin veac, primul Crăciun, al copilăriei lui Ianolide, al anului 1931, având ca paralelă în programul susținut, colinde tradiționale din diferite regiuni ale României. Al doilea Crăciun, fiind o mărturie a ceea ce s-a întâmplat în temnițele comuniste de la Pitești în 1948 și Târgu Ocna în 1951 - unde Valeriu Gafencu a scris un colind pentru starețul Mănăstirii Tismana, Gherasim Iscu, care pleca în acea noapte sfântă la ceruri-, în cea de-a doua parte a spectacolului s-a cântat acest colind, precum și altele care au fost scrise în temnițele comuniste. Cel de-al treilea Crăciun, al anului 1981, este cel după eliberarea lui Ianolide, care dobândise o profundă acuitate duhovnicească a vieții societății de atunci. A treia parte a spectacolului purtând amprenta timpurilor noastre, după căderea comunismului din 1989, s-a încheiat cu "Colindul colindelor" de Adrian Păunescu, cei prezenți în noua biserică simțind cu toții, așa cum ne spune și poetul contemporan Marius Iordăchioaia în "Frați de lumină", că "să-L aflu în tine, născut, pe Iisus/ e cea mai frumoasă colindă..."

Evenimentul a fost difuzat și de Agenția de Știri a Patriarhiei Române, "Basilica", în articolul: Grenoble | Prima Liturghie oficiată în noul locaș de cult al Parohiei Ortodoxe românești „Toți Sfinții”.

Sfeștania și Vecernie



Sfânta Liturghie






Un comentariu: